SUNTEM RODUL PAMANTULUI, NU BURICUL PAMANTULUI SI NICI BURICUL UNIVERSULUI

...sensul este expansiune si deschidere sferica si orice punct al acestei expansiuni se deschide la rindul lui spre infinit...
Ady http://triunitate.blogspot.com/

"Cuvantul «dumnezeu» nu este nimic altceva pentru mine decat expresia si produsul slabiciunii umane, Biblia este o colectie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, in orice caz, destul de copilaresti". "Niciun fel de interpretare, indiferent cat de subtila, nu-mi poate schimba opinia"
Albert Einstein

"De ce existam noi si universul? Daca gasim raspunsul la aceasta intrebare, el ar reprezenta triumful final al ratiunii umane - pentru ca atunci am cunoaste gindirea lui Dumnezeu."
Stephen W. Hawking

PERSOANE INTERESANTE

miercuri, 5 martie 2014

AŞTEPTĂRI



   
           AŞTEPTĂRI
           
            - Lumea civilizată nu este aşa cum o ştiţi voi, le zice întâiul papuaş oamenilor din tribul său, adunaţi în cerc, împrejurul focului, ea este plină de dealuri cu nisip, soarele te orbeşte şi te năuceşte, ziua te ucide căldura, iar noaptea îngheţi de frig... Foarte rar găseşti un locşor cu umbră şi un fir de apă, iar oamenii sunt puţini şi negri.  
           
- Nu este adevărat, zice cel de-al doilea papuaş aruncând un vreasc pe foc, lumea este făcută din gheaţă, viscol, ger şi zăpadă, iar soarele nu are putere... Oamenii civilizaţi trăiesc în colibe de gheaţă, se îmbracă în blănuri, au ochii mici şi subţiri şi într-adevăr sunt puţini dar toţi sunt roşii-arămii, nu negri.     
            - Nu, nu, neagă al treilea papuaş, lumea este altfel. Oamenii sunt foarte mulţi, sunt galbeni, au ochii oblici, părul negru şi ţepos, umblă în uniforme şi se strâng la un loc, mănâncă mai puţin decât noi, se închină la un zeu de piatră cu şapcă şi fac arme uluitoare.            
             - Nici vorbă spune cel de-al patrulea... lumea civilizată este o porcărie. Oamenii sunt doar arămii spre negru, au ochii boboşaţi, nasurile coroiate, sunt nespălaţi, aruncă gunoaiele în faţa colibelor, trândăvesc şi dacă n-au nimic de furat beau cât e ziua de lungă, scuipă seminţe peste tot şi înjură....
 
            - Măi voi aţi luat etnobotanice! Nu-i aşa, zice al cincilea, lumea civilizată este o colibă uriaşă cu geamuri multe, plină de minunăţii şi în faţa ei îşi iau zborul sau poposesc păsări de fier colosale, care înghit sau scuipă din burta lor oameni de toate culorile, frumos îmbrăcaţi, care târăsc după ei nişte boccele mari.   
            - Ce vorbiţi!? se revoltă al şaselea, lumea civilizată este cu totul altfel... e făcută numai din bărbaţi albi foarte nervoşi, care stau într-un fel de vale şi fluieră, se ridică, urlă, se-mbată, rup băncile, se iau la bătaie, însă toţi se holbează disperaţi la câţiva demoni care se fugăresc pe iarbă şi lovesc cu picioarele, o băşică de porc.
            - Ha, zice al şaptelea, lumea minunată în care am fost este făcută doar din copii care stau pe-ntuneric într-o colibă mare, plescăie ceva care seamănă cu nişte floricele, fac mizerie, gălăgie şi se uită la un perete de unde ţâşnesc spre tine raţe şi şoareci vorbitori şi râd de se prăpădesc. Aşa arată lumea civilizată, nu altfel.

            Discuţia aprinsă dintre cei zece papuaşi strânşi în jurul focului, mari cunoscători ai lumii civilizate, a ţinut multă vreme... Ei, cei zece, al căror tib nu intrase niciodată în contact cu vreun alt trib din altă civilizaţie, fuseseră fără să ştie, obiectul unui experiment. Cu două zile în urmă, câţiva antropologi îi urcaseră în avion şi lăsaseră în diferite locuri din lume. Odată reveniţi, nu s-au mai putut pune de acord asupra adevărului în ceea ce priveşte lumea civilizată, căci, dacă primul papuaş ajunsese într-o oază din Sahara, al doilea într-un cătun din Groenlanda, al treilea în Coreea de Nord, al patrulea în Ferentari, al cincilea pe un aeroport internaţional, al şaselea pe un stadion, al şaptelea într-un cinematograf 3D, în schimb al optulea papuaş care fusese la biserică, neputând să cadă de acord asupra detaliilor, mai ales la partea în care oamenii se dădeau cu capul de podele, era cât p-aci să se ia la bătaie cu al nouălea, care fusese la Operă, dar unde oamenii asistau în linişte la acelaşi gen de spectacol, zicea el. Cât priveşte pe cel de-al zecelea papuaş, care se plimbase uluit prin centrul New-Yorkului ba pe jos, ba cu autobuzul, ba cu metroul şi care i-a făcut mincinoşi pe toţi ceilalţi, puţin a lipsit să nu fie alungat din trib, cu pietre.

            Şi acum, vă rog pe voi prin extrapolare, să luaţi de pe stradă, la întâmplare, zece spiritualistici treziţi şi iluminaţi, că’s guruşi, popi, maeştri, vraci, prooroci, şamani cu maşină la scară sau mai ştiu eu ce alţi iniţiaţi, nu contează, şi să îi puneţi  să povestească în faţa unui public numeros adevărata realitate a nevăzutelor, cea pe care au trăit-o şi au cunoscut-o ei! Vreţi să aflaţi dinainte rezultatul? Ei bine, fiecare dintre ei, după ce îşi va fi epuizat adevărul de expus va avea negreşit un grup de adepţi, papuaşi unul şi unul, pe care îi vor iniţia cu cunoştinţe spiritualistice şi îi vor îndesa ca pe ardeii umpluţi cu tainele, misterele şi secretele nemaiauzite şi nemaivăzute decât de ei, şi le vor lua şi banii pentru învăţături.
            Cam despre asta este vorba atunci când, avizi de cunoaştere, identitate şi putere, căci nu-i aşa knowledge is power, cotrobăim în propria noastră minte după dimensiuni ale conştiinţei extinse ca gumilasticul, care de care mai cilibii, mai beatifice, mai extatice, mai confuzabile şi mai pline de arhangheli, portaluri şi entităţi gata să ne ajute să evoluăm spiritual... dimensiuni din care unii se întorc “aleşi”, alţii treziţi, alţii iluminaţi, iar cei mai mulţi, căpiaţi de fericire.      
 
            Trecând elegant peste accidentele frecvente privind trezirea cu şocuri electrice, diminuarea intensităţii luminii cu Solian, întoarcerea la realitate de la starea beatifică de unire cu Pantocratorul, la starea de unire cu botanica, mai precis la cea de legumă, prin rămânerea definitivă a unora în absolut, accidente desigur, neplăcute, dar considerate pierderi colaterale în marea luptă pentru aflarea răspunsurilor la întrebările esenţiale ale omenirii: “de unde venim?”, “cine suntem?” şi “încotro ne îndreptăm?”, aşadar, trecând peste toate acestea ca şi cum nu ar exista, persistăm în încredinţarea noastră că suntem Buricul Universului şi fii de dumnezei şi că fără noi, roata lumilor nu se poate învârti.   
           
            “Cunoaşte-te pe tine însuţi!” este prima povaţă a înaintaşilor noştri.. E obositor, ce să zic...!? Chestia cu autocunoaşterea.... poţi oricând să ai surprize... Şi spun asta deoarece şi autocunoaşterea este un fel de zbor la trapez dar fără plasă...
Dar poţi lua oricând "plasă" sau te poţi prăvăli într-o criză existenţială de numa’ numa’.... E fragilă autocunoaşterea asta şi... foarte labilă, după cât de repede aleargă caii verzi pe pereţii tăi, sau după cât de înalt zboară porcu... Şi într-adevăr, deşi toată lumea ştie sigur care este adevărul şi într-adevărul despre mirobolantele lumi nevăzute şi fiecare se bate cu cărămida-n piept că a găsit Calea, de fapt, nimeni nu ştie mai nimic.                

            Şi totuşi..., aşteptări că putem cunoaşte şi înţelege totul şi că putem accesa veşnicia avem, căci semnalele care ne arată că suntem pe drumul cel bun, încă de când am deschis ochii asupra lumilor văzute şi imaginate, ne însoţesc permanent în marşul nostru triumfal, de la nimic către nimic.        

           
Pentru bucuria minţii şi al sufletului vostru vă propun un videoclip, absolut senzaţional.


14 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. :)))
    Oooooo minunata Mea copilă Maria-Aurelia... câtă dreptate poţi să ai! Întotdeauna a fost aşa: un Gepetto şi un Pinochio. Iar Pinochio a jucat jocul "mortul de la groapă se întoarce".

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. N-am murit copilă, dar nici mult nu mai am...
    :)))))

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  9. Incerc sa inteleg "mecanismul" prin care oamenii se transforma atat de rau, incat prietenii nu-i mai recunosc. Uite un model, din imaginatia mea:
    Cineva iubeste foarte mult hainele. Atat de mult, incat devine obsedat de ele. Peste tot vede doar haine, haine...Vitrinele au acest rost. Sa ne ademeneasca spre obiectele de care sufletele noastre sunt atasate. Asta se poate rezolva devenind creator de moda si ajutandu-i pe altii sa se imbrace mai frumos. Daca ramai doar un iubitor de haine si atat, fara sa-ti dezvolti acea latura divina din tine, de Creator, vei invata sa castigi bani doar ca sa cumperi cat mai multe haine. Iti vei umple dulapurile cu imbracaminte, incaltaminte, palarii, papioane, cravate, bijuterii, ceasuri...
    Obiectele ravnite, de care sufletul tau s-a atasat, vor incepe, precum moliile, sa-ti devoreze sufletul. Fara suflet, oamenii nu mai sunt oameni, ci genti, pantofi, palarii si ceasuri ce se plimba pe strada.
    Noi, cei ce nu suntem lacomi si ne multumim cu cat avem, ne plimbam nu printre oameni, ci printre masini cu chip de om, creiere cu chip de om ( asta pentru ca sunt unii care sunt atasati de carti), piramide cu chip de om, in cazul masonilor...etc. As putea vorbi mult pe tema asta, dar n-am chef acum.
    Printre toate aceste obiecte umblatoare, se plimba copiii, maidanezii si alte animale. Noi ne intelegem bine intre noi. Suntem prietenosi si radem de voi. Problema apare cand copiii raman orfani de parintii devorati de moliile dorintelor lor. Cine-i creste pe copii? Se cresc cam singuri, pana la varsta la care obiectele miscatoare care-si spun parinti ii iau de langa prietenii catei si-i baga in turma, invatandu-i sa devoreze obiecte, care la randul lor, repetitiv, le vor devora sufletele.

    RăspundețiȘtergere
  10. Doamne, mi-ai pus sa ascult, cat am stat in grupul tau, muzica de calitate. Te rasplatesc cu un concert. :)

    http://mariadakhel.blogspot.ro/2014/02/concertul.html

    RăspundețiȘtergere
  11. Incerc sa scurtez "povestea", sa tai labirintul de vorbe goale construit pe net de prea multi. Prea multi blabla pe net si prea putini fac ceva concret, in plan fizic. Tot noi vom plati pierderea de vreme...

    http://mariadakhel.blogspot.ro/2013/07/vitelul-de-aur.html

    Mi-e imposibil sa cuprind tot internetul si sa discut cu atatia nebuni care se cred alesi. Sa le explic ca nimeni nu este ales si ca vom culege doar atat cat semanam. Imi construisem un sistem...Iti amintesti, Doamne? Pe pagina ta. Dar...devoratorii de informatie l-au distrus. Cei ce doar iau si nu pun nimic la loc, in Matrice, prin Daruire si altruism. In plan fizic, nu pe net, vorbe multe si goale, inimioare roz si pupacele roz-verzulii. E ultima mea trecere...TAM-TAAAAAAM! Am obosit vorbind, ca sa ma acuzati voi de toate prostiile pe care nu le-am facut, asa ca o sa tac si va las pe voi sa construiti o matrice sanatoasa, adica o umbrela de protectie deasupa Romaniei. Vreau sa vad si eu cum se oua cocosii...Pe asta inca n-am vazut-o. Decat pe paginile catorva maestrii...mmmm... spirituali, desigur.
    http://mariadakhel.blogspot.ro/2013/09/scrisoare.html

    Pe asta ai mai citit-o, Doamne. o mai pun o data si pentru amicii tai orbi si mintosi, care n-au auzit niciodata de inteligenta emotionala. Cu cat iubesti mai mult, cu atat mai multe chei primesti din Univers, ca sa-ti descifrezi ADN-ul si sa intelegi cum te poti alinia la ADN-ul cosmic. Cu exercitii de transformat ADN si deschidere de chakre propagate prin grupurile spiriuale nu vom ajunge prea departe. Cum? Cocosati, cocarjati, schiopi, surzi, muti, marlani, hoti, mincinosi? Pai ce, Universul are orbul gainilor? Nicidecum.

    http://mariadakhel.blogspot.ro/2012/02/blanche-invatat-sa-zboare.html

    RăspundețiȘtergere

Uite ce zic eu: